Forumul cititorilor blogului SACCSIV

Ortodoxie, Noua Ordine Mondiala, istorie


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Despre Nicolae Steinhardt sau curajul patriotismului unui "evreu"

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Parintele Nicolae Steinhardt a fost unul din darurile minunate pe care Dumnezeu le-a facut romanilor .Iata mai jos o intamplare povestita dinJurnalul fericirii,in care parintele isi afirma fara echivoc romanismul :
" O atmosferă de gravitate s-a mai produs odată, într-un cabinet
medical, unde ne duc pentru extracţii dentare, făcute cu dalta şi fără
anestezie, de un felcer. În aşteptarea ordaliei noastre, caraliul ţigan îşi
omoară timpul punându-ne întrebări cu tâlc: câţi ani ai? la cât eşti
condamnat? pentru ce? ce-ai fost? puneai şi tu femeile la şantan să se
urce goale pe masa şi să le stropeşti cu sifon? (Chestia asta cu femeile
goale stropite cu sifon pe mesele şantanelor e obsesia tuturor, reprezintă
pentru ei suprema vădire a bogăţiei şi desfrâului, idealul ne plus ultra,
visul, Himalaya; e ducesa lor de Mortemart. Mai departe nu se poate
merge, un fel de limită a vitezei luminii pentru teoria relativităţii.)
Pe mine mă întreabă dacă-s român. Sunt, îi răspund. Ce, mă, nu eşti
jidan? Sângele meu e evreiesc, îi dau eu replica, dar de gândit şi de simţit
gândesc şi simt româneşte.
Îşi dă seama că n-a nimerit-o şi tace. Apoi se repede la altul: da' tu,
bătrânule, câte moşii ai avut?
(Răspunsul meu, parafrazându-l pe Churchill, a cărui mamă era din
Statele Unite şi care declara: sunt cincizeci la sută american şi sută-n sută
englez, ar fi putut să sune: sunt sută-n sută evreu şi mie-n sută român.)"

Vezi profilul utilizatorului

2 parintele Nicolae Steinhardt de la Rohia Despre Curaj la data de Sam Sept 26, 2009 3:48 pm

Curajul
Este o prea rareori pomenita si totusi esentiala insusire crestina.
Poate ca,indata dupa virtutile teologale,ocupa locul de frunte.Fara de curaj existenta Bisericii nu ar fi de conceput : a fost nevoie,ca sa ia fiinta,de curajul Intemeietorului ei;ca sa dureze,de cel al discipolilor Sai.
Ni se vorbeste de blandetea Domnului,care-I asemuit unui miel bland si lipsit de glas.Metafora e indreptatita si induiosatoare.Nu mai putin este aceea ce adopta drept cuvant-imagine un leu viteaz.Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de buna voie una din mortile cele mai cumplite din cate se pot inchipui,de nu un viteaz cu inima de leu? Care fire ,de nu una de inflexibila tarie ar fi indurat vreme de trei ani si jumatate,senina si calma,ura,vrajba,perfidia,ambuscadele vrajmasilor?Ar fi stat,neclintita si neanfricata,in fata dregatorului si a sinedriului?(a nepasarii unuia si inversunarii celorlalti?).Si cum altfel decat act de indrazneala ar putea fi socotita plecarea Apostolilor la propovaduire printre oameni ostili fara a duce cu ei nici traista,nici toiag,nici paine,nici bani? Si care insi de nu dintre cei mai darji si mai nestiutori de teama ar fi rabdat chinuri cu adevarat atroce mai degraba decat sa-si lepede,fie si in schimbul celor mai ademenitoare fagaduieli,credinta?
Nu-i deloc neexact din punct de vedere istoric ori exagerat din punct de vedere psihologic a spune ca sangele martirilor constituie podoaba,purpura si vizonul Bisericii;e si temeiul ei,in sensul cel mai strict si mai tehnic al cuvantului.
Ca asa stau lucrurile o dovedeste nu numai procesul evolutiv al institutiei ecleziastice,ci si textul insusi al Scripturii care,parca prevestitor,a pus accentul pe aceasta calitate intrinseca si sine qua non a crestinismului. Mantuitorul si ucenicii Lui directi au stiut prea bine si ab initio unde salasluieste marea taina a cresterii si durabilitatii Legii noi.De aceea si aflam nenumarate referiri-in Evanghelii,in Faptele Apostolilor,in Epistole-la socotirea curajului drept trasatura esentiala a caracterului unui crestin.
Martir inseamna martor,dar sinonimul substantivului este:erou.Desigur ca mucenicii au depus marturie de fidelitate,smerenie,statornicie,putere de patimire.Si-au marturisit deopotriva inimosia,vrednica de a celor mai bravi dintre eroii vietii profane(militare si civile).Si voi sunteti militari,le rosteste colonelul Chabert,personajul titular al unei frumoase nuvele de Balzac,calugaritelor caminului de pensionari unde e gazduit.
Si nu incape indoiala ca pentru militari curajul e particularitatea specifica.
Mucenicii,anticipand cuvintele lui Saint-Just,au confirmat cu mult inainte de revolutia franceza spusa ca imprejurarile nu sunt grele decat pentru cei care se dau inapoi din fata mormintelor lor.Ei,mucenicii,nu s-au dat inapoi,ba au si mers,nu o singura data,catre ele,fara a fi constransi,plini de incredere,de voiosie si de hotarare.
Pentru ei n-au existat imprejurari dificile,situatii imposibile,greutati de neanvins. Lor,fraza lui Brice Parain,filologul francez din veacul nostru,pare sa le fi fost cunoscuta:e simplu,daca vrei sa fii liber trebuie sa nu-ti fie frica de moarte.Iata de ce aurul,vizonul,purpura si podoaba Bisericii se confunda cu sangele de pe Cruce si cu sangele martirilor.Paralel celor mai stralucite victorii militare ale istoriei profane.De la Duhul Sfant si din sangele acesta s-a intrupat si a dainuit si de-a pururi va dainui Biserica lui Hristos.

In textele scripturistice ,indemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase.
Nu te teme ii spune (Marcu5,36;Luca8,50) mai marelui sinagogii,lui Iair, cand vin unii si-i vestesc ca fiica lui a murit.Nu te teme,crede numai si se va izbavi.(Credinta este,prin urmare ,recunoscuta a fi o fapta de curaj,iar curajul e declarat,aidoma credintei,o taina).
Lui Simon ,la fel i se graieste:Nu te teme,de acum inainte vei fi pescar de oameni(Luca5,10).Ucenicilor si multimii,tot asa:Nu te teme,turma mica(Luca12,32).Nu te teme gasim si in Apocalipsa(1,17).Acelasi indemn apare si in forma plurala:Deci nu va temeti(Matei 10,26);asadar nu va temeti(Matei10,31);indrazniti,Eu sunt,nu va temeti(Matei14,27;Ioan6,20):toate pentru Apostoli,cand s-au speriat vazandu-L ca umbla pe mare. La Schimbarea la Fata , dupa trecerea norului luminos,se apropie de Petru,Iacov si Ioan si atingandu-i le zice asijderea:sculati-va si nu va temeti(Matei17,7).Ingerul catre femeile venite la mormant:Nu va temeti(Matei28,5),iar Domnul repeta si El,acelorasi:Nu va temeti(Matei28,10).
Ingerul Domnului catre pastori:”Nu va temeti”(Luca2,10)”caci iata vestesc voua bucurie mare”.Cand Iisus se arata celor unsprezece si ei se infricoseaza crezand ca vad duh(Luca 24,36-37),nu rosteste aceleasi cuvinte,dar sensul vorbelor:”Pace voua” si “De ce sunteti tulburati?”-este identic cu “nu va temeti”. (”Sa nu se tulbure inima voastra,nici sa se infricoseze”sta scris la Ioan 14,27).Cand scena umblatului pe apa pe vreme rea este povestita de Ioan (6,19-20),cuvintele folosite sunt aceleasi ca la Matei:”Ei s-au infricosat;iar El le-a zis:Eu sunt,nu va temeti”.
Alteori intalnim:nu va inspaimantati. Astfel,la Marcu 16,6(Ingerul catre femei,in dimineata Duminicii dupa rastignire).
Frica e vrednica de certare si de dojana:de ce va este frica putin credinciosilor? li se spune (Matei8,26) celor din corabie ,spaimantati de valurile ce o acopereau.La fel la Marcu 4,40:”Pentru ce sunteti asa de fricosi?Cum de nu aveti credinta?”.Fara frica isi dorise sa primeasca darurile ceresti si Zaharia,tatal Inaintemergatorului,dupa ce a scris numele copilului pe tablita.Formele negative nu te teme,nu va temeti,nu va inspaimantati,sa nu se tulbure inima voastra sunt adesea inlocuite prin imboldul la curaj:indrazneste fiule(Matei 9,2:catre un slabanog)indrazneste ,fiica(Matei 9.22;Luca 8,48:catre femeia cu scurgere de sange);Indrazniti(Matei14,27;Ioan10,33);”In lume necazuri veti avea;dar indrazniti. Eu am biruit lumea” ;Indrazniti(Marcu6,50) ;Indrazneste,scoala-te!(Marcu10,49:catre orbul Bartimeu).
Care este efectul principal al fricii? Indepartarea de Hristos.Relatarea de la Luca8,37 e pe deplin edificatoare:dupa ce scoate duhurile rele din omul demonizat,iar porcii se arunca in lac,multimea din tinutul Gadarenilor “e cuprinsa de frica mare”.Urmeaza consecinta: “L-au rugat pe El toata multimea sa plece de la ei”.(Matei8,34 si Marcu5,17 zic:L-au rugat sa treaca-sau:sa se duca-din hotarele lor). Legatura de cauzalitate e limpede:ii cer sa plece pentru ca le este frica. Frica, asadar,aduce cu sine ruperea de Hristos.
Daca „nu va tulburati” este echivalentul lui „nu va infricosati”,caci ingrijorarea e tot o forma a fricii,probabil ca Marta a fost certata si din pricina aceasta,Domnul stiind ca ingrijorarea zamisleste simtaminte si stari ale mintii straine invataturii Lui.
La Faptele Apostolilor apar mereu aceleasi povete :indrazneste,indrazneste Pavele,iar el(ei) indraznind.
De asemenea ,in mai toate Epistolele Sfantului Pavel:”De aceea nu ne pierdem curajul (2 Corinteni4,16) ;”indraznind deci totdeauna”(2 Corinteni5,6);”Fara sa va infricosati intru nimic”(Filipeni1,28);”Caci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii”(2 Timotei 1,7):frica, asadar ,e de la diavol,ca si pacatul,ca si moartea;textul acesta e capital,ne da posibilitatea sa desprindem adevarata sorginte a fricii. Apostolul,crestinilor,mai inainte de orice le cere sa fie indrazneti. „Drept aceea,fratilor,avand indrazneala,sa intram in Sfinta Sfintelor,prin sangele lui Iisus”(Evrei10,19).Tot el adopta in repetate randuri stilul si tonul cel mai militar cu putinta:”in lupta voastra cu pacatul,nu v-ati impotrivit pana la sange”(Evrei12,4): David,Hanibal,Cezar,Napoleon,nu le-ar fi vorbit altminteri ostasilor lor;”Lupta-te lupta cea buna a credintei,cucereste viata vesnica...”(1 Timotei 6,17) „Lupta ...ca un bun ostas al lui Hristos Iisus(2 Timotei2,3).
Textul de la Efeseni 6,11 si urm. e plin de cuvinte cu iz ostasesc: ...intariti-va intru puterea...imbracati-va cu toate armele...luati toate armele...toate biruindu-le...stati deci tari...avand mijlocul vostru incins...imbracandu-va cu platosa...pavaza...credintei...luati si coiful mantuirii si sabia Duhului... S-ar zice ca rasfoim un regulament militar,ca citim un ordin de zi al unui capitan de osti.
Exista in Noul Testament un stil imperativ al curajului,obarsia caruia se afla in porunca data lui Avraam:”Iesi din pamantul tau,din neamul tau si din casa tatalui tau”(Facere 13,1)-si Avraam asculta,plin de curaj,nestiind incotro merge si unde se va opri,ca un bun ostas ce se afla(vezi si Evrei 11,Cool. Stilul evanghelic militar se manifesta si prin verbele „active”,verbe imbolditoare,imperioase,rasunatoare ca:staruiti,intrebati,vegheati,privegheati,treziti-va,cuceriti,priviti cu luare aminte,fiti gata,mergeti,cereti,cautati,bateti,incingeti-va.
Acestea toate din partea Mantuitorului si Apostolilor Sai.Dar si crestinul,avand buna indrazneala,le spune in acelasi mod,in aceeasi tonalitate a neanfricarii:”Nu ma voi teme!”(Evrei13,6). De ce? Pentru ca stie doua lucruri: mai intai ca „partea celor fricosi...este iezerul care arde cu foc si pucioasa”(Apocalipsa 21,8-insusirea osanditilor incepe cu fricosii,ei mai intai ;necredinciosii,spurcatii,ucigasii,desfranatii,fermecatorii,inchinatorii la idoli si mincinosii sunt mentionati in urma lor)-iar apoi,si mai ales,ca „In iubire nu este frica,ci iubirea desavarsita alunga frica”(1 Ioan 4,18).
In felul acesta curajul ajunge a fi alaturi de dragoste,singura virtute in veci nepieritoare.
Domnul ne scoate din robia pacatului si totodata ne elibereaza din tirania fricii. Ne daruieste cele doua nestemate: libertatea si curajul. Asa fiind,crestinului nici nu-i incumba indatoriri mai sfinte si mai cu seama decat a iubi si a-si dovedi curajul.
Ca unii care suntem urmasi prin credinta ai celor care L-au vazut pe Dumnezeu intrupat,ni se explica textul de la Evrei 11,27, reprodus pe statuia amiralului Coligny,pe una din strazile pariziene: „A ramas neclintit ca unul care a vazut pe nevazutul imparat”.Covarsitoarea insemnatate acordata curajului atat de Domnul Hristos cat si de Biserica rezulta si din aceea ca precum scrie la Matei 11,12”imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea”. Cerurile,spune limbajul popular(tot in stil martial),se cuceresc. In traducerea Radu Vasile si Gala Galaction se folosesc de termeni mai tari,o graire mai directa :imparatia se ia cu navala si cei ce dau navala pun mana pe ea. Francezii spun si ei ca imparatia e silita si ca violentii o insfaca(s’en emparent).
Tot de violenta si forta pomenesc versiunea veche si versiunea noua a Bibliei englezesti.
Verbul to seize este concordant cu a insfaca,a pune mana pe. In talmacirea lui Luther substantivul Gewalt nu e deosebit de forta si violenta,nu e deosebit de weg reisen e aprig si expresiv,aproape de a rapi.
Drept concluzie as cere voie sa afirm: Daca vechea Lege a putut fi rezumata in doua porunci: sa iubesti pe Dumnezeu si sa iubesti pe aproapele tau(Matei 22,37;Marcu12,30-31; Luca 10,27),Legea noua poate-sub aspectul ei operational –fi conspectata astfel: crede, iubeste si nu te infricosa. Frica: pacat urat in ochii Domnului; curajul:virtute mult placuta Lui si consubstantiala situatiei de crestin.
Nicolae Steinhardt,Daruind vei dobandi

Vezi profilul utilizatorului

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum